Zile de liceu

                 Pășind, nu se aprinde nicio lumină în spatele sau în fața mea. Nu văd nimic, e întuneric. Un negru grav, parcă am ține doliu amândoi. Rasuflările noastre s-au strâns într-o rafală surdă care mă împinge înapoi. Cu ochii mijiți și pumnii încleștați rămân pe loc, acolo unde m-ai lăsat, între trecut și viitor. Nu e voce de auzit în jur, nici măcar la 200 km, nici la 120 km și nici la km 0 nu mai e nimic de spus.        Pășind, într-o cădere mă avânt și chiar de ar fi prăpastie cu fund, atunci când l-aș atinge, căderea mea nu ar avea ecou. Nu strig, nu plâng, nu simt nimic, cred că sunt rece, iar umbra mea sunt eu și parcă sunt pictată în gri. Și dacă sunt eu umbră înseamnă că tu încă îmi mai ești lumină. Și când ai să te stingi de tot m-oi cufunda în acest întuneric.          Pășind, las inima să-mi cadă. Mie nu îmi mai este de folos. Și ca să nu o capete un altul, a...

         După tot du-te vino-ul ăsta  am ajuns să mă maturizez puţin, am învăţat să disting  răul de bine, să mă descurc fără să mai implic oameni dragi mie, să las copilăriile deoparte, să nu mai rănesc ce iubesc, să ajut şi eu, să plec când nu mai sunt bine-venită. Cel mai bine am exersat  "mulţumesc"-ul şi "îmi pare rău"-ul. Toţi aţi spus că din orgoliu am tăcut când de fapt o făceam din ruşine. Nu mi-a arătat nimeni până acum ce trebuie să fac când greşesc. Ca orice alt copil descurajat şi dezorientat, am băgat bărbia în piept şi am plecat înghiţind toate părerile de rău şi sentimentele amestecate. Mi-a fost ruşine să recunosc că am greşit şi să recunosc ce simţeam pentru că m-am temut de eşec, de respingere. Nu am avut curajul să fiu om. Cunoscând atâtea persoane în ultimul an, am realizat cât de înselatoare sunt aparenţele şi cât rău îţi pot face oamenii care pretind că te cunosc doare pentru că ţi-au dat add pe Facebook. Cuvintele provoacă ...

Încă îmi mai ești ? Caut printre miile de poze, una cu tine. Nu apari nici zâmbet, nici suspin în vreuna dintre ele. Noi doi nu am aparținut niciodată aceluiași tablou. Tu m-ai iubit, apoi și eu, dar prea târziu. Speram să se învârtă roata încă o dată. Se învârte dar se oprește doar la mine. Încă mai vreau să-ți fiu. Primește-mă înapoi. Noi doi am învârti lumea pe degete. În ochii îngerilor suntem stele, se holbează toți la noi, parcă și lor le vine să învețe să vorbească și să-ți spună că poate e timpul să ne fim. Suntem și raza soarelui și viscol. Tu sigur ești o stea și încerc să I te fur, măcar de L-aș face să mi te dea indiferent de sacrificiu. Îmi e groază să mai aștept. Ai invadat încă un gând, încă un vis, un film din capul meu. Toate lumile mele sunt pline de tine. Tu îmi eşti şi-n sus şi-n jos şi-aş vrea să te mai văd iarăşi la faţă. Întâlneşte-mă dincolo de trecut şi de viitor. Opreşte iar timpul pentru noi. Vreau să mă mai ții de mână și să mă e...

          Am rămas captivă într-o lume care nu mă înţelege şi într-o lume pe care nu o înteleg. Mi-au rămas cicatrici pe suflet din cauza căzăturilor din viaţa asta maro.   Fac tot posibilul să nu renunţ, să nu plec, să nu apelez la metodele astea moderne. O medicină modernă, o viaţă şi o moarte modernă, înconjurată de roboţi, de tehnologie, dar nu şi de viu. Sătulă de lipsa de conştiinţă din jurul meu, mă închid în cuvinte, vorbesc şi scriu despre nimic. Cuvintele îmi sunt singurii martori.   Trăiesc acum fără dumnezeul meu care s-a rupt aseară de mine. Trăiesc şi păşesc după regulile altora, mă supun, mă supun sorţii, şi tu eşti soarta mea. Bate inima în ritmuri opuse vieţii celorlalţi, doar undele mele rămân nesupuse, o formă, o joacă, un mesaj decriptat. Am ajuns pe contrasens şi totul mă loveşte în moalele capului cu ură. Am privit-o în ochi, nu am de ales, mă supun, mă supun. Tot vina mea e, mi-am luat permisul greşit pentru viaţă, circul ...

        Dezamăgirea e când îți dai seama că tot ce ți s-a spus au fost nişte minciuni. Uneori naivitatea mă caracterizează și pentru că mă fascinează oamenii și poveștile lor de viață, mă las păcălită de nişte vorbe în vânt şi puţină actorie. Felicitări, ai Oscarul din partea mea. Am fost amândoi ipocriți. Știu că tu nu o să  recunoşti vreodată.  După o vreme mi-a fost de ajuns să te văd fiind un mincinos cu altcineva ca să îmi dau seama cine ești de fapt.Te joci cu orice sentiment care îţi pică în mână. Mângâi şi seduci şi la final pleci. Nu loveşti, nu ţipi. Am intrat într-un joc pe care credeam că îl cunosc, m-am pus cu un veteran şi mă aşteptam să se sfârşească cu bine. Am mai multe răni decât poţi număra tu. Nu caut o cale de comunicare cu tine ca până acum, nu caut alinare în orice fel, sau vreo confirmare. Nu caut nici măcar vindecare. Caut să te deconspir.          Dragostea nu e pentru mine.Am renunţat să mai cred, am ...

        "Zâmbetul are două tăişuri." Era 23:00 şi el mi-a scris "Continuă să zâmbeşti chiar dacă viaţa e dificilă. Totul va fi bine." Uneori ai nevoie să auzi astfel de cuvinte pozitive. M-am simţit mai mult decât încurajată, m-am simţit vie. Nu i-am auzit glasul, dar mi-am imaginat zâmbetul lui după un astfel de discurs.         Plecam de la cămin, am mers o staţie pe jos, apoi am obosit şi am luat autobuzul. Fumasem o ţigară. Eram posomorâtă, plictisită şi lipsită de vlagă. "Parcă eşti moartă" ar fi zis el dacă m-ar fi văzut. Am coborât după încă două staţii, mi-am pus rucsacul în spate şi am luat-o la pas spre N. Mă grăbeam, nu ştiu ce era cu mine. În intersecţie am văzut un poliţist şi, cum am fobie de ei, m-am strâmbat puţin. Am reacţionat ca un copil. Mai aveam 20-30 de metri până la trecerea de pietoni dar se făcuse verde deja. Nu aveam de gând să măresc pasul, însă am întâlnit privirea neprietenoasă a domnului poliţist care părea să m...

         Ard cuvintele în mine cum arde ţigara când tragi un fum zdravăn care îţi ajunge în plămâni şi apoi expodează în expiraţie. Nu am stare, nu pot să stau într-un loc, nu pot să tac, nu pot să opresc vocile şi paranoia. Parcă am luat vreun drog al cărui efect nu mai trece. Sunt hiperactivă ca un copil cu ADHD. E supranatural ce  se întamplă în corp, fiorurile şi tremuratul, neliniştea. În bezna mea a aparut o luminiţă, vine de la o lumânare în care nu ştiu dacă o să sufle cineva. Aş rămâne în acest întuneric căci m-am obişnuit. Nu îmi place lumina asta, mă arde şi ea, cum m-ai ars tu întotdeauna la figurat fireşte. Încă am haz. Dar râsul meu e unul isteric, nu e stabil cum nu sunt nici eu. E o suferinţă proastă, stângace. Drace! Trec orele în secunde, nu dorm, nu mănânc, nu plâng. Trăiesc? Delir! Visez? E haos! Am ajuns în infern, cobor şi descopăr că mai există ceva dincolo de el, eşti tu.

         Se luptă zidurile cetății azi cu ploaia, că iar a inundat un suflet bun. Ea curge râuri, râuri, îți intră în viață, o umple și apoi în fugă o golește, lăsând dâre și șanțuri în urma ei. Cei mai puternici învață să înoate, își construiesc și bărci. Ploaia nu te purifică, ci ea e ca un zvon, te udă, te izbește și te lipsește de tot în jurul tău.          În fiecare cetate e un copac, al nostru s-a uscat. Când a venit ploaia aseară m-am prins de trunchiul lui rigid. S-a prăbușit sub a mea îmbrățișare, l-am distrus în a mea încercare de salvare. S-a dus pe-un șanț, în jos, spre centru. La noi în curte a mai rămas o rădăcină, am prins-o în pumn să nu se înece, făcut-am zid în juru-i cu al meu trup, să treacă anii și văpaia și să nu mai plece. Din umbră i-am făcut loc soarelui să treacă, să o atingă. Din secetă am stors apa pisicilor să-i dau să prindă viață. Deși în jur mi se strigau "cuvinte", eu tot aplecat deasupra ei stătea...

Pentru iubita iubitului meu,            E cert că nimeni nu îmi înțelege sacrificiul, iar nebunia din sufletul meu nici eu nu pot să o explic. Eu n-am frustrări și nici regrete, eu îmi trăiesc viața simțind. Eu fac ce simt, că atunci când iau decizii raționale, greșesc profund. Greșeala mea a fost câștigul tău. O să consider în continuare că nu meriți ce ai, dar nu îți port vreun sentiment aparte. Geloasă poți să fii în continuare, singura care se consumă ești tu. Nu ai cum să-mi furi libertatea sau să retragi ce am simțit. Iubirea asta nu e parte din lumea ta concretă, draga mea. În lumea asta, îndepărtată, în care eu și el trăim, tu nu ai cum să calci vreodată. Tu nu îl poți iubi abstract, nu îl poți nici măcar înțelege. De ce îl lași să renunțe la vise?           Simplitatea ta nu îl poate completa, nu ai tu ce să-i oferi ca el să se ridice. De ce mă privești pe mine din umbră în timp ce îl ai în viața ta? Nu știi nici...

         Mereu am crezut în dragoste la prima vedere şi în suflete pereche. Apoi te-am cunoscut şi nu am ştiut unde să te încadrez. În inima mea te-am dorit de la început, am comis păcatul, iar acţiunile mele au ameţit dorinţa incontrolabilă. Nu ştiu dacă inteligenţa ta sau ochii tăi profunzi m-au adus aici. Retrăiesc amintirile cu tine prin muzică. Ştiu că între noi nu au mai rămas cuvinte. Tu nu mai eşti tu, eu sunt la fel. Îţi admir curajul şi hotărârea şi îmi cer scuze că o să vreau mereu să ştiu de tine, că o să îmi pese tot timpul şi o să îmi schimbe starea orice lucru legat de tine.         Nu m-am îndrăgostit de tine la prima vedere şi nu ştiu nici dacă îmi eşti suflet pereche, însă m-am îndrăgostit permanent. Ciudat să îţi explic, dar jur că nu mai pleacă. Lasă-mă să te păstrez aşa cum "te-am avut": sincer, curajos, amuzant, afectuos, plin de iubire de oferit şi de primit şi totuşi negru. Lasă-mă să îţi mai simt palmele peste ale ...

         Am stat departe de casă, nu am vrut să mai trec prin locurile în care ne făceam veacul, e destul că am toate imaginile constant în minte. Nu pot să mai ascund ce simt! Dar m-am întors şi tot drumul mă gândisem: dacă am să te revăd întâmplător, cum o să fie? O parte din mine se gândea să te caute, iar cealaltă să te uite, fiindu-i frică că reîntâlnindu-te o să cadă şi mai tare în dragostea asta amăgitoare. Sunt îndrăgostită de (cenzură) ! Am spus-o! O public! O cenzurez... Imi e teamă... Nu e cazul..  Oare?          Inima mea suferă şi mă doare din cauză că îl doresc şi  duc dorul  iubirii lui, sufletului acela. Mă urăsc pentru tot, pentru cum am ajuns să îl cunosc şi pentru cum nu l-am ales, pentru că mi-a fost prea frică. Mă urăsc pentru că nu te am, pentru că toată fiinţa mea te cere, iar eu am fost o fricoasă. Îmi vine să arunc cu laptopul, să lovesc tastele astea aiurite care nu mă mai ajută la nimic! ...