Hiper-EU

         Ard cuvintele în mine cum arde ţigara când tragi un fum zdravăn care îţi ajunge în plămâni şi apoi expodează în expiraţie. Nu am stare, nu pot să stau într-un loc, nu pot să tac, nu pot să opresc vocile şi paranoia. Parcă am luat vreun drog al cărui efect nu mai trece. Sunt hiperactivă ca un copil cu ADHD. E supranatural ce  se întamplă în corp, fiorurile şi tremuratul, neliniştea. În bezna mea a aparut o luminiţă, vine de la o lumânare în care nu ştiu dacă o să sufle cineva. Aş rămâne în acest întuneric căci m-am obişnuit. Nu îmi place lumina asta, mă arde şi ea, cum m-ai ars tu întotdeauna la figurat fireşte. Încă am haz. Dar râsul meu e unul isteric, nu e stabil cum nu sunt nici eu. E o suferinţă proastă, stângace. Drace! Trec orele în secunde, nu dorm, nu mănânc, nu plâng. Trăiesc? Delir! Visez? E haos! Am ajuns în infern, cobor şi descopăr că mai există ceva dincolo de el, eşti tu.