Printre rânduri

        Am rămas captivă într-o lume care nu mă înţelege şi într-o lume pe care nu o înteleg. Mi-au rămas cicatrici pe suflet din cauza căzăturilor din viaţa asta maro. Fac tot posibilul să nu renunţ, să nu plec, să nu apelez la metodele astea moderne. O medicină modernă, o viaţă şi o moarte modernă, înconjurată de roboţi, de tehnologie, dar nu şi de viu. Sătulă de lipsa de conştiinţă din jurul meu, mă închid în cuvinte, vorbesc şi scriu despre nimic. Cuvintele îmi sunt singurii martori. Trăiesc acum fără dumnezeul meu care s-a rupt aseară de mine. Trăiesc şi păşesc după regulile altora, mă supun, mă supun sorţii, şi tu eşti soarta mea. Bate inima în ritmuri opuse vieţii celorlalţi, doar undele mele rămân nesupuse, o formă, o joacă, un mesaj decriptat. Am ajuns pe contrasens şi totul mă loveşte în moalele capului cu ură. Am privit-o în ochi, nu am de ales, mă supun, mă supun. Tot vina mea e, mi-am luat permisul greşit pentru viaţă, circul neregulamentar cu un autoturism pe care nu ştiu să îl controlez. Urmează să mă obişnuiesc cu dimensiunile, să pun gheaţă pe zgârieturi. Tai totul de pe listă cu un ciob şi anihilez durere şi puls. Aici sunt, mă ridic dar nu am la cine, tac şi vorbesc în acelaşi timp şi nimeni nu are să ştie sau să înţeleagă, las nedecriptată o viaţă, un puls, adio.