Predicţiile sunt bazate pe dovezi

      Mă tot simt trădată de persoane la care încep să ţin. Cum să tin în frâu atâtea trăiri interioare? Ei chiar cred că nu mă doare?
      I-am privit zâmbetul din exterior si i-am sărutat tristeţea şi singurătatea din interior. L-am cuprins cu toată puterea mea feminină. L-am acoperit cu toata fiinţa mea, m-am prins de el şi ne-am rostogolit pe podea până a lasat totul în urmă. M-am proptit de pieptul său şi i-am sarutat braţele. Voiam să ştie că sunt cu el. Că-l pot face să treacă peste tot, că nu e singur. Am vrut un singur "da". Am vrut să ştiu că-mi aparţine. Îl voiam ca partener. Pentru că partener era denumirea perfectă. Nu implică prea multe sentimente şi niciodată nu ştii la ce se referă: parteneri de jaf, de muncă, de artă, de evadări sau de dragoste. M-am lăsat pradă mâinilor sale si buzelor care îi trădau dorinţa. Căci mintea îi spunea "nu", însă inima striga "da". Atâta lăcomie. M-am trădat singură pentru un lacom, pentru unul ce avea să mă ucidă.
      M-a aruncat ca pe o pernă decorativă, pe o canape pe care, doar musafirii vor sta. M-a privit , apoi mi-a întors spatele şi nu s-a mai întors niciodată. Şi nu l-am aşteptat şi n-am să-l aştept, căci oamenii care îţi sorb sufletul prin ale lor  săruturi sunt doar hoţi, nişte mişeli. Oameni care au fost prea mult răniţi şi acum n-au curajul să mai rişte.