Capsulă temporară.

     Te-ai pierdut vreodată de propria persoană? Să te regăseşti în gânduuri care nu te definesc. Asta se întâmplă când ajungi să îmbraţişezi şi să te îmbeţi cu nostalgia, inocenţa şi veselia altuia.

    De o lună aproximativ, nu mă regăsesc în spaţiul meu de relaxare, stau cu ochii holbaţi la cer, cu mintea goală, asteptând un leac, sau poate un răspuns. Nu mă simt vulnerabilă sau vătămată de această influenţă, pur şi simplu mă uimeşte starea în care mă aflu.

   Veselia care m-a acaparat, nu mi-a fost niciodată definitoare, dar acum sunt dependentă de ea. Starea pozitivă şi gândirea calmă? Nu mi-au fost surori, acum mă simt a lor slugă.

   E ca un basm pe timp de zi, e ireal cum mă simt, iar seara în somnul forţat şi stresul în care mă regăsesc, îmi dezvăluie identitatea. Dar iar răsare soarele şi cu aceiaşi veselie de necontrolat continui această străină rutină, într-o capsulă probabil temporară.