Pare că?

     Şi-mi pot da seama că mâinile au simţit mai multe ca inima. Toate tremurile de dor, emoţie, ruşine, suferinţă, revedere şi dragoste. Mâinile mi-au fost centrul corpului. Singurele care mă compătimeau, care iubeau cu mine, care sufereau cu mine, care îmi ştergeau lacrimile.Atunci când mâinile tale le adăposteau pe ale mele, siguranţa mă pătrundea în totalitate. Mâinile mele erau ca o cheie a emoţiei.

     Încerc să găsesc diferenţe faţă de ultima despărţire, nu suferinţă, pentru că suferinţa nu m-a părasit o zi din viaţă. Ce am eu bun? Sunt eu fericită? Am nostalgia şi traiul pe moment, cât despre fericire, am încetat să mai cred în Moş Craciun de ani buni.

De ce nu simt nimic?

      Nici inima, nici trupul nu par să răspundă comenzilor. Poate sunt vătămate, pentru că nu mă ajută să simt nimic.Pot să gândesc, dar fără să implic sentimente, pot să vorbesc dar fără expresie. Ce vezi în mine? Pare că sufăr? Pare că totul se dărâmă pe mine, iar eu nu-mi pot controla corpul?Pare că sunt o marionetă care încearcă-n zadar să-şi taie firele ce o controlează? Par adâncită în gânduri goale? Par? Pentru că sunt!