Zile de liceu

      Mă tot simt trădată de persoane la care încep să ţin. Cum să tin în frâu atâtea trăiri interioare? Ei chiar cred că nu mă doare?       I-am privit zâmbetul din exterior si i-am sărutat tristeţea şi singurătatea din interior. L-am cuprins cu toată puterea mea feminină. L-am acoperit cu toata fiinţa mea, m-am prins de el şi ne-am rostogolit pe podea până a lasat totul în urmă. M-am proptit de pieptul său şi i-am sarutat braţele. Voiam să ştie că sunt cu el. Că-l pot face să treacă peste tot, că nu e singur. Am vrut un singur "da". Am vrut să ştiu că-mi aparţine. Îl voiam ca partener. Pentru că partener era denumirea perfectă. Nu implică prea multe sentimente şi niciodată nu ştii la ce se referă: parteneri de jaf, de muncă, de artă, de evadări sau de dragoste. M-am lăsat pradă mâinilor sale si buzelor care îi trădau dorinţa. Căci mintea îi spunea "nu", însă inima striga "da". Atâta lăcomie. M-am trădat singură pentru un lacom, pentru unul ce avea să m...

       Am făcut încă o dată greşeala de a mă îndrăgosti de gândirea unui om. Un om pe care nu reuşeşti să-l impresionezi uşor. Un om care lasă aparenţele să-ţi înşele ochiul, iar esenţa să-ţi îmbete inima. Ai nevoie de o conştiinţă deprinsă ca să-ţi cobori zidul în faţa lui. Mi-a luat doar o privire să reuşesc a mă îndrăgosti. Am avut privirea potrivită la timpul şi locul potrivit: i-am văzut ochii , de un căprui orbitor într-o zi obişnuită, în aparenţele sale, de şcoală. Mi s-au accentuat bătăile inimii şi am simţit un tremur în dosul palmelor şi-n paşi. Nici un dar din naştere nu poate să potolească o astfel de prezenţă. A reuşit să-mi demaşte falsa duritate. M-a privit şi m-am simţit dezgolită , acolo pe coridor lăsată în simpla-mi puritate neînţeleasă, acoperită doar de gânduri, vicii şi regrete.     O simplă privire a dezlănţuit în mine un masacru de emoţii. Un singur om a reuşit să arunce în mine cu o energie neînţeleasă şi atât de puternică în...

"Fuck. It’s ironic how empty I am because  I swear 6 months ago I had the universe inside of me but I cried the rivers in my bones dry. The volcanoes in my chest erupted when you told me you didn’t love me anymore and lava flooded my body and hardened till I stopped sleeping. I had stars in my lungs but I burned them all out with the cigarettes I was smoking to get you the fuck out of my throat. The flowers growing at the bottoms of my stomach are dead. Apparently you  can’t water flowers with vodka. I had the sky in my veins but it’s been pretty fucking stormy since I ripped them open. I had planets  on the tip of my tongue but the debris from the shattered  remains of “us” have been crashing into them. I was everything. And then I met you and we were everything. Now you’re fucking some blonde girl who gets high all the time ...

     Şi-mi pot da seama că mâinile au simţit mai multe ca inima. Toate tremurile de dor, emoţie, ruşine, suferinţă, revedere şi dragoste. Mâinile mi-au fost centrul corpului. Singurele care mă compătimeau, care iubeau cu mine, care sufereau cu mine, care îmi ştergeau lacrimile.Atunci când mâinile tale le adăposteau pe ale mele, siguranţa mă pătrundea în totalitate. Mâinile mele erau ca o cheie a emoţiei.      Încerc să găsesc diferenţe faţă de ultima despărţire, nu suferinţă, pentru că suferinţa nu m-a părasit o zi din viaţă. Ce am eu bun? Sunt eu fericită? Am nostalgia şi traiul pe moment, cât despre fericire, am încetat să mai cred în Moş Craciun de ani buni. De ce nu simt nimic?       Nici inima, nici trupul nu par să răspundă comenzilor. Poate sunt vătămate, pentru că nu mă ajută să simt nimic.Pot să gândesc, dar fără să implic sentimente, pot să vorbesc dar fără expresie. Ce vezi în mine? Pare că sufăr? Pare că totul se dărâmă pe mine, ...

           Să fie ăsta marele plan pentru omenire? Să fi fost noi creaţi doar de amuzament? Să umplem spaţii goale prin simpla prezenţă? Să ne ocupăm timpul cu lucruri neînsemnate şi cu descoperiri ce nu vor conta într-un final? Să fi fost noi scena lui Dumnezeu? Să alergăm dupa scopuri şi motive când defapt planul divin nu e deloc un plan?!            Să căutăm de prisos iscoade. Vom ajunge oare să renegăm propriul neam şi propria existenţă? Să fie forfota asta lumească şi modernă o simplă comă? o iluzie nesfârşită, un chin spiritual. Poate cerul să oglindească sufletele? Priveşte lumea în mişcare. Observi? Sunt doua baricade: De-o parte nesemnificativul, aglomeraţia, creatul şi progresul care să nu-ţi spună nimic. Să nu te încânte, să nu te doboare , să nu te deprime.        Cea de a doua baricadă, contine necreatul, spiritul individualist şi curiozitatea. Să vrei să-ţi răspunzi la întrebări ...

     Roieşte în jurul încrederii, sporeşte gelozie, invidie, tristete. E roditoare, apăsătoare dar îţi reprezintă centrul vieţii.Răbdarea de a lua decizii, de a cântări sentimentele, toate îţi întreţin viaţa. Schimbarea pentru, plânsul pentru, răbdarea pentru şi lupta pentru…        Pentru el, pentru ea, pentru voi, aventuroasa încercare de a iubi, de a oferi motive, de a zâmbi. Paşii de cunoaştere, de adaptare, de influenţă şi de îndrăgostit, îi parcurgi privind orbeşte doar la prezent. Uită de gândire, de grijă, de trecut şi de viitor. Traieşte alături de a ta jumătate şi nu regreta niciodată ca s-a terminat, ci bucură-te că s-a întâmplat. Grijle nu sunt pentru tine, uită, treci peste orice, pentru el, pentru ea, pentru voi. Merită, orice persoană merită efortul!

     Te-ai pierdut vreodată de propria persoană? Să te regăseşti în gânduuri care nu te definesc. Asta se întâmplă când ajungi să îmbraţişezi şi să te îmbeţi cu nostalgia, inocenţa şi veselia altuia.     De o lună aproximativ, nu mă regăsesc în spaţiul meu de relaxare, stau cu ochii holbaţi la cer, cu mintea goală, asteptând un leac, sau poate un răspuns. Nu mă simt vulnerabilă sau vătămată de această influenţă, pur şi simplu mă uimeşte starea în care mă aflu.    Veselia care m-a acaparat, nu mi-a fost niciodată definitoare, dar acum sunt dependentă de ea. Starea pozitivă şi gândirea calmă? Nu mi-au fost surori, acum mă simt a lor slugă.    E ca un basm pe timp de zi, e ireal cum mă simt, iar seara în somnul forţat şi stresul în care mă regăsesc, îmi dezvăluie identitatea. Dar iar răsare soarele şi cu aceiaşi veselie de necontrolat continui această străină rutină, într-o capsulă probabil temporară.

                                                                   Targoviste, Dambovita                                            Dragă prietene,  Opreste-te din ce faci si aprofundeaza, aduna tot ce ai simtit vreodata si proceseaza. Doar tu poti individualiza trairile, nu te teme, te va ajuta. Doar tu sti cum se simte acel tremur interior pe care constiinta ti-l aduce, cum se simte macelul si lupta neconditionata atunci cand trebuie sa faci o decizie in urma careia, intotdeauna va exista acel negru de regret. Doar tu sti cu cate lacrimi ai udat ca sa ramai puternic, sa nu iti pierzi singurele grame de “speranta” si “tarie” care ti-au mai ramas. Spun “speranta” pentru ca si tu ai trait cu pri...