Zile de liceu

E patru dimineața  Și sunt mahmură Vreau atât de mult să îți scriu Dar nu am ce să îți spun Lucrurile între noi s-au terminat cam prost Adică m-ai îndrăgostit apoi m-ai părăsit  E prima dată când mă scoate orgoliul din chat și mă bagă în notița asta  Mă îndeamnă să scriu aici, să creez Orice scris de mine e mai bun decât orice mi-ai fi putut răspunde tu Măcar eu nu mint.  Vreau să intru pe Instagram-ul tău  Să mă uit la poze Dar probabil aș începe să plâng Așa că rămân cu gânditul Și mă gândesc să îți urez ceva de sarbători  Că așa ar fi normal Să ies din an cu conștiința împăcată “Fuți prost” “Învață sa fii fuckboy “ “Fie ca lumina...” “Amin!”

M-am regăsit de multe ori "out of focus" pe la cursuri, zâmbind "out of nowhere" sau chiar râzând cam tare pentru un seminar destul de liniştit. Cum am zis chiar eu cândva: ai invadat încă un gând, un vis, un film din capul meu. Mă uit în direcţia profesorului pasionat care aproape îşi dă sufletul încercând să ne explice cât mai bine conceptele articolului lui Kant, dar nu-l văd, am privirea în gol, mintea în altă parte, pentru că Iluminismul chiar nu e pe gustul meu astăzi şi consider că acest Kant al tuturor mai poate aştepta. În schimb te văd pe tine, pe noi. Stau în bancă şi încerc totuşi să mă concentrez la ceea ce spune profesorul. În zadar! Uşor, uşor, fără să realizez, alunec în visare, înapoi la momentele cu tine, pe care le-aş trăi la nesfârşit. Se derulează toate lent în mintea mea ca şi cum aş fi la cinema şi în faţă am un ecran de pe care cu o simplă atingere pot aduce în prim-plan una din amintirile cu tine. Şi exact aşa am şi făcut, am atins cu spai...

               Te aştept în zadar ca un tablou vechi ce aşteaptă să fie recondiţionat de mâna uşoară şi atentă a unui profesionist. M-ai aşezat pe un raft şi am început să mă prăfuiesc visând la când ai să te întorci. M-am lipit de raftul ăla rece, de metal. Aud paşi dar nu pot ridica capul să privesc, să văd dacă aceştia îţi aparţin. Sunt ţintuită şi oarbă. Nimeni şi nimic nu mă poate face să plec, au tras de mine unii şi alţii rugându-mă să merg mai departe. De atunci s-a mai aşezat un strat de praf . Îl simt apăsându-mi pe plămâni, se lipeşte de intestine şi eu mă sufoc, încetul cu încetul, de dor. Simt un gust amar din sticla verde la care acum abia mai ajung cu degetul arătător. A putrezit inima în mine, iar sufletul aleargă speriat din perete în perete plângându-şi casa. Se simte ca şi cum a luat foc, focul s-a stins dar amintirea arsurii încă mai doare.        Te aştept pe tine să o dai cu alifie şi să-i lipeşti un p...

Ne uitam la stele Dar cea mai luminoasă dintre ele Stătea în stânga mea Și mă ținea de mână. Capota era rece  Dar sufletul ți-l simțeam atât de cald Și atât de aproape, Strâns cumva  In jurul inimii mele. Ai pătruns ca un spin De la trandafirul roșu Mi l-ai dat într-o luni Alături de un sărut Și când l-am pus în mașină Am pus și un zâmbet tâmp  Pe chip. Ne-am zis adio De vreo doua, trei ori La rând. Cum poți mima durerea? Și am știut de la început  E prea perfect să mi se întâmple mie Dar acum știm amândoi  Că nu o să mai mori Pentru că ai făcut un visător Să se îndrăgostească. De tine.  Iar la sfârșit de drum Eu eram varianta Tu oricum ocoleai orașul.

Fiecare încearcă să dea ce e mai bun din propria ființă. Toți încercăm să ne scoatem la suprafață calităţile însă nu ne ascundem defectele, doar că nu le lăsăm să ne acapareze sau să ne definească. Există diferențe între noi, e perfect normal. Unii sunt mai pricepuţi la ceva, iar alții la altceva. Este foarte important faptul că încercăm să fim cea mai bună variantă a noastră. Nu ar trebui să ne ascundem cu cine suntem. Da, într-o anumită măsură trebuie să ne mulăm după persoana de lângă noi, să o mulţumim, să o completăm sau să o acompaniem. Nu îmi este ruşine cu faptul că nu sunt perfectă, că am scăpări, că fac greșeli și gafe, atât de comportament cât şi de gândire. Sunt mândra că încerc să fiu ceva mai mult tot timpul. Încerc să îmi depășesc limitele și să îmi corectez greșelile.  D-asta te rog să mă ierți când greșesc, când fac gesturi necugetate sau spun lucruri nepotrivite. Iartă-mă și ai rabdare cu mine. Și orice aş face nu mă judeca. Susține-mă şi ajută-mă să de...

“I want to touch your soul, mind and body. And have you dancing with my feelings. I want you to hold my heart in your hard-working hand and softly kiss it while it reminds you how much I love you and how much I care. I want us to take care of each other and build a strong family, a great life together. I want our fire to last forever and I want you to never leave me, cause I won’t ever leave you. I want us to grow and heal together. I want the world for you and me. “ - letter to my future husband

Am realizat că oamenii pe care eu îi aleg, nu mă aleg înapoi niciodată. Sunt conștientă că pot avea atenția altor 1000 de persoane, dar eu îmi doresc doar atenția și prezența lui. Am mai descoperit și că atunci când ne dorim și ducem grija lucrurilor, nu le avem, dar că în momentul în care nu ne mai facem gânduri și griji în legătură cu ele, avem parte imediat. Poate la fel e și cu oamenii. Dar care ar mai fi farmecul atunci? Dacă aș avea prezența ta când nu aș mai căuta-o sau când nu mi-aș mai dori-o, nu m-aș bucura, nu ar fi aceeași concetrație de sentimente, și poate atunci tu te-ai simți respins. Iar în alt scenariu, dacă aș reîncepe să simt toate acele sentimente odată cu apariția ta, atunci ar însemna că te doresc iar și ar fi șanse să pleci și să o luăm de la capăt cu teoria asta. Vreau doar să mă alegi și să rămâi! 

                  Povestea noastră nu are sfârșit  Ea zace în sutele de pagini și așteaptă.  O rescriem din ce în ce mai frumos. Ce ar fi să ardem totul împreună? Și apoi să încolțim în doi, O nouă noi, O nouă a noastră, Te aștept să vii.  Aduc condeiul  Aduci tu Biblia Să așternem deci cuvinte, Apoi și fapte Și în final o Viață Împreună!

O să transform pentru scurt timp blog-ul dintr-o poezie într-un blog de adolescenţi. O să expun simplu şi la obiect dar încărcate de emoţii situaţii prin care am trecut cu siguranţă toţi şi aş vrea să primesc răspunsuri ca pe TPU. Împărtăşiţi cu mine opiniile voastre, experienţele sau atitudinile vis-a-vis de aceste situaţii. Gândiţi-vă că face parte dintr-un studiu, dintr-o cercetare şi că mă ajutaţi cu material pentru un posibil roman să spunem. Prin aceste postări "libere" încerc să îmi depăşesc nişte limite de comunicare şi mi-aş dori mult ca oamenii, ca cititorii mei să nu fie reticenţi sau reci pentru că aş fi dezamăgită şi probabil toată ideea mea o să cadă. Merită să încerc, aşa că citiţi mai departe. Caut de ceva timp nişte răspunsuri. M-am tot gândit şi am meditat asupra lucrurilor dar nu găsesc scenariul potrivit. Apoi m-am gândit "duhhh. Am un blog şi-un public. Why not use them?". Mi-am postat jumătate de viaţă şi cele mai personale trăiri, ...

Tu îi zici așa Eu altfel. Tu vrei așa Eu altfel. Tu doar te lași Când eu te prind. Pe mine nu mă prinde nimeni. Doar un trecut, Pe care îl resping În timp ce tu crezi că el mă definește. Tu greșești, Eu iert. Eu greșesc, Tu ma îndepărtezi. Tu îi spui încăpățânare, Eu orgoliu. O luptă pe care, Am pierdut-o deja. Eu cad. O rană. Nu  în orgoliu, În coincidențele noastre Mult prea speciale Pentru locul pe care noi îl ocupăm.

Mi-a spus cineva odată că viaţa e foarte simplă, că fiecare dintre noi avem în interiorul fiinţei noastre doi lupi, unul care reprezintă orgoliul şi altul care înfăţişează bunătatea. Iar viaţa constă în simpla alegere pe care dintre cei doi  să îl hrănim. Ca să nu mă întelegeţi greşit o să vă spun câte ceva despre această persoană şi puţin context legat de stadiul meu sentimental la un anumit moment. Ieşisem de curând dintr-o relaţie care devenise extrem de toxică. Îmi propusesem să mă regăsesc, să încerc să am o relaţie cu mine înainte de a investi iar sentimente în altcineva. Eu sunt destul de pozitivă şi nu mă las doborâtă uşor de probleme pentru că mereu mă uit după soluţii. Ex-iubitul mă minţea, făcusem accident, familia mea se afla într-un impas. Se înţelege deja de ce am acordat atenţie acelei definiţii atât de simplă a vieţii. Oricum, viaţa mea la acel moment era într-un continuu declin, nu aveam pace sufletească, nu puteam să dorm. Optimismul se rupsese de mine, ...

                 Când cineva nu te mai iubeşte este uşor să îţi dai seama, în special dacă ai mai trecut prin asta. Şi nu te poţi abţine să nu plângi. Sunt şi toate întrebările care îţi vin în minte. "Şi acum ce fac?" La început nu ai curajul să îi spui în faţă celeilalte persoane că ţi-ai dat seama. Nu ai curaj pentru că vrei să prelungeşti momentele cu ea, pentru că tu încă iubeşti.                   Te doboară şi mai tare momentul când îţi spune că te iubeşte, dar ştii că acum o spune atât de diferit. O spune fără să se uite la tine, o spune putând să dispară 12 ore fără să dea un semn, o spune fără să îi mai pese de cum eşti, o spune fără să mai vrea să ieşiţi pentru că mereu e prea "obosit" pentru timp cu tine; o spune fără să se mai intereseze de persoana ta, de cum arăţi, de cum te simţi. O spune pentru că s-a obişnuit şi pentru că în locul sentimentelor e purul interes. Şi pentru că tu...