Dator

M-am regăsit de multe ori "out of focus" pe la cursuri, zâmbind "out of nowhere" sau chiar râzând cam tare pentru un seminar destul de liniştit. Cum am zis chiar eu cândva: ai invadat încă un gând, un vis, un film din capul meu. Mă uit în direcţia profesorului pasionat care aproape îşi dă sufletul încercând să ne explice cât mai bine conceptele articolului lui Kant, dar nu-l văd, am privirea în gol, mintea în altă parte, pentru că Iluminismul chiar nu e pe gustul meu astăzi şi consider că acest Kant al tuturor mai poate aştepta. În schimb te văd pe tine, pe noi.

Stau în bancă şi încerc totuşi să mă concentrez la ceea ce spune profesorul. În zadar! Uşor, uşor, fără să realizez, alunec în visare, înapoi la momentele cu tine, pe care le-aş trăi la nesfârşit. Se derulează toate lent în mintea mea ca şi cum aş fi la cinema şi în faţă am un ecran de pe care cu o simplă atingere pot aduce în prim-plan una din amintirile cu tine. Şi exact aşa am şi făcut, am atins cu spaimă, dar cât de gentil am putut una din multele pictograme. Ştiu exact cărei amintiri îi aparţine, aşa că mă las pe spate în scaun şi îmi afişez cel mai sincer zâmbet, aşteptând să retrăiesc momentul care păruse până acum atât de îndepărtat, dar pe care acum îl simt atât de aproape, de parcă ai fi fost aici ieri. Şi filmul începe....

Stăteam în coloană la trecerea la nivel cu cale ferată, amandoi, fiecare la el în maşină, tu primul. Căzuse bariera şi urma să treacă personalul zgomotos şi fumegând. Cum tu erai înaintea mea ai început să te strâmbi în oglinda retrovizoare, iar eu mă hlizeam timid. Mă amuza cât de copilăros erai, felul tău de a fi, simplu, pur, mă liniştea şi mă simţeam cu adevărat fericită. Cu tine lucrurile erau simple şi normale, simţeam că aparţin pentru prima dată unui context, parcă eram facuţi amandoi pentru a fi acolo, fiecare gest cât de mic se potrivea perfect poveştii noastre. Era destinul, sau cel puţin aşa se simţea atunci a fi. Ascultam muzică foarte tare în maşină, tu continuai să te strâmbi pentru amuzamentul meu, trenul încă nu trecuse, şi pentru că dura destul de mult aşteptarea asta, m-ai sunat cu video şi ai inceput să înşirui lucruri care îmi umpleau sufletul de bucurie. A trecut şi trenul, mi-ai închis apelul şi ne-am continuat drumul până la tine acasă, timp în care eu încă râdeam şi radiam de fericire.

Ne-am reunit la poarta casei tale, ai venit şi m-ai sărutat în uşa maşinii fără să mă laşi să cobor apoi m-ai luat de mână şi am intrat în casă. Buzele tale îmi atingeau gâtul şi simţeam cel mai mare fior din viaţa mea. Mă simţeam ca Eva când l-a descoperit pentru prima dată pe Adam gol. Simţeam că trupul meu îţi aparţine şi tremuram la orice atingere a ta. Nu renunţasem la haine dar eram dezbrăcată de suflet. Curând mi-ai lăsat şi hainele să cadă şi te-am simţit cald pe pieptul meu. Pielea trupului tau pe pielea trupului meu se simţea ca raiul. Mă sărutai şi eu îmi încleştam unghiile în spatele tău aşteptând ca în următoarea secundă să devenim o singură persoană. Nu îmi dorisem niciodată aşa de mult să fiu cu cineva, să împart plăcerea asta fizica. Nu a fost doar sex, a fost o apropiere de spirite. Mișcarea trupului tău deasupra mea îmi mărea ritmul inimii şi respiraţia. Nu voiam să ne mai dezlipim vreodată din actul ăsta. Iar de atunci nu mi-am mai putut imagina să împart un astfel de moment cu nimeni pentru că şi dacă aş putea tot tu ai fi în mintea mea, tot pe tine te-aş simţi în mine. Pentru că ai reuşit să pătrunzi mai adânc decât ţi-ai fi dorit vreodată, mi-ai ajuns până în suflet. Lasă-mă să îţi mai simt palmele peste ale mele încă un infinit, hrăneşte-te din trupul meu încă o viaţă cu speranţa ca niciodată să nu te saturi, de el, de act, de noi sau de mine.