Zile de liceu

Îmi e dor de tine. Îmi e dor de tine în fiecare dimineață și în fiecare pauză. Îmi e dor de momentele în care zâmbeam sau mă încruntam în fața telefonului din pricina mesajelor de la tine. Îmi e dor să mă întrebi tu dacă sunt bine pentru că știai că nu i-aș fi spus altcuiva ceea ce simt. Îmi e dor de orele plânse sau râse. Dar cel mai dor îmi este să știu că te doare lipsa mea. Îmi e dor să-ți fie dor de mine. Îmi lipsești. Să nu o uiți pe cea mai bună fostă prietenă. 

   Când tu realizezi că esti mai mult decât încerci să pari, mai mult decât te lasă ei să fii: - Tu te aduni de fiecare dată de jos  cu ochii înlăcrimaţi, în care se citeşte durerea ultimilor 3 ani , cu pumnii încleştaţi şi încheieturile sângerând; - Tu îţi promiţi că o să schimbi totul, o să încerci să fii altcineva, să cunoşti alti oameni şi să dai ce ai mai bun; - Tu îţi promiţi că o să fii cel mai bun şi că nimic niciodată nu o să se întoarcă împotriva ta; - Tu îţi promiţi că o să fie acestea ultimele urme pe care o să te străduieşti să le ascunzi; -Tu îţi promiţi  să laşi totul deoparte, să uiţi, să ierţi şi să-ţi găseşti alt drum.

     Suntem conştienţi de natura noastră şi de a  celor cărora le aparţinem. Suntem datori spciei noastre. Suntem aprinşi de inteligenţă şi carismă, de personalitate. Avem nevoie de imbolduri umane ca să ne amintim de propria natură.     De câte ori ai simţit că nu vrei să mai pierzi timpul, că vrei să întalneşti doar oameni care să-ţi stimuleze dezvoltarea?

         Poţi avea "n" iubiri dar dintre toate, o singură "n-1" îţi va frânge inima. Ce e nou în ea? Că-ţi va frânge inima de atâtea ori încât o să suspini prezenţa acesteia la nesfârşit.          Iubirea ta cu ochii căprui şi părul roşu.

        De la 12 ani visez să locuiesc singură, undeva într-un apartament modest în Braşov.Să îmi arunc mâinile pe masa de scris, sub lampa purpurie, pe care o împing întotdeauna  fiind prea puternică pentru orele la care eu ma aşez să scriu.        Cum vedeam  eu această imagine atunci, aveam un aer de artist, o speranţă că acolo, regăsindu-mă pe mine, voi reuşi să ajung cel mai cuprinzător scriitor.        Mă gândesc să las visele pentru viitor. 17 ani şi un suflet gol. O singură întâmplare, un singur cuvânt, un singur pahar, o singură persoană nepotrivită pot face un suflet să  rătăcească.

Ţi-aş venera venirea Ridicol din a mea gândire, M-aş ridica deasupra ta Şi te-aş privi ca pe al meu mire. Lasă-mi lacrimi de iubire Că nu-i sindromul omenirea, Să nu îţi calce armonia Acelaşi suflet depărtat. Agaţă-ţi mâinile de noi Fugi lăsând în urmă orice alt război, N-am vreme de corvoada lor Te-aş vrea şi aici şi înapoi!

       Mii de rânduri scrise degeaba. Mii de spaţii supuse tragediilor. Mii de oameni care n-au învăţat să trăiască. Mii de oameni care nu şi-au găsit un loc, dar mii de locuri în care să se regăsească.                                                 Risipim clipele pe gânduri şi le trăim mai târziu în vise şi amintiri. Ne răneşte totul şi nu ne tratează nimic. Pentru că orice leac este o dependenţă ce devine mai târziu o tragedie.

      Ce a mai rămas constant într-o viaţă în care tot ce auzi vorbindu-se despre sunt rasismul şi nevoia de bani? Câte dorinţe sau stări au ramas la fel de intense? Pierdem multe cu timpul. Amintirile domnesc, ni le reproducem, însă nu le putem retrăi, nu le putem redobândi intensitatea sau impactul. Totul se duce în afară de imagini.      Cât de mare e capacitatea omului de a percepe un sentiment? Adesea îmi dau seama câtă pasiune pun într-un lucru după ce multă vreme îl uit. Cu alte cuvinte simt mai intens un sentiment pentru un anumit moment dupa ce l-am trăit. Probabil că în toată natura noastră de "sunt 100% conştient de existenţa mea " există această incapacitate raţională de a importaliza conştient momentele. E un fel de a spune că şi animalele se pot panica pentru că au iubit prea mult.       Cât negativism are să mai aducă societatea? Porumbeii din faţa mea par a se bucura mai mult decât mine de soarele de la ora 8:10. Las razel...