17 ani şi un suflet gol

        De la 12 ani visez să locuiesc singură, undeva într-un apartament modest în Braşov.Să îmi arunc mâinile pe masa de scris, sub lampa purpurie, pe care o împing întotdeauna  fiind prea puternică pentru orele la care eu ma aşez să scriu.
       Cum vedeam  eu această imagine atunci, aveam un aer de artist, o speranţă că acolo, regăsindu-mă pe mine, voi reuşi să ajung cel mai cuprinzător scriitor.
       Mă gândesc să las visele pentru viitor. 17 ani şi un suflet gol. O singură întâmplare, un singur cuvânt, un singur pahar, o singură persoană nepotrivită pot face un suflet să  rătăcească.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sfârșit

Luna

Așa mi-am pierdut eu tinerețea