Zile de liceu

         Omul e aer și aerul e om. Dependența este leacul universal. Totul dă rod mai puțin relațiile interumane. Nu te potrivești, ei nu simt nimic când te pierd tu simți totul. Și încerci și faci și renunți la absolut . Am tușit ultimul tuset și a ieșit, ființa s-a pierdut, sufletul a plecat, s-a stins. E întuneric. Și e ecou și doare. Îmi e frig și mă încălzește un ultim gând. Că nu o să îi doară. Am luat-o pe toată asupra mea și e singurul lucru pozivit care mai iese din calculul ăsta în care tu ești minus și restul sunt plus infinit. Oricât, oriunde și oricui nu ai fost destul. Îți dorești ce nu ai și a cărei lipsă doare și ignori ce ai și ce reprezintă viitor.  Dragostea există iar mitul este reciprocitatea.

         A nins! Nu mai am somn. A împietrit afară, a rămas Ene în zăpada de pe pervaz. Lumina din spatele jaluzelelor îmi ține de urât. Suntem 4 dar mă simt singură. Că după ce adorm nesiguranța se amplifică. Nicio femeie nu o să fie vreodată masculul alfa.           S-a depus zarva asta albă pe harta mea. Credeam că a rămas la tine dar am regasit-o în rana pe care mi-ai făcut-o. O să fac un om de zăpadă și o să îi pun numele tă u. M-aș răzbuna dar simt că tot pe mine o să mă doară. Le fel de rece e omul  și ești și tu.

        " Dragostea cu sila nu se face" îmi spunea bunica. D-asta te caut. Ce vreau să ştii azi, mâine, ce am vrut să ştii ieri, vineri, sâmbătă sau în seara asta... E rece lângă tine. A ta povară pleacă.          Mi-am adunat şirurile de gânduri, toate despre tine, le-am zdruncinat bine, le-am strâns puternic în pumnul minţii şi odată ce am resimţit unitar durerea cumulată cu timpul, le-am eliberat. Ele s-au speriat de mine. Eu m-am înstrăinat şi am început să beau reascultând muzica noastră. Sunt ferm convinsă că eşti special şi am vrut nebuneşte să fii special pentru mine. Prosteşte am considerat că automat şi eu sunt un "altceva" pentru tine. Ţi-am servit încrederea ca pe pâine caldă şi în loc de apă  ţi-am servit permanent cele mai sincere părţi din al meu sine. M-am păcălit. Astăzi m-ai iubit, m-ai luat de mână  - provocându-mi emoţii răvăşitoare- m-ai sărutat în ploaie, mi-ai spus că sunt cea mai frumoasă femeie de ...

         Oraş nou. Nu am niciun istoric aici. E prima seară în care scriu din patul de cămin. Nu e uşor să o iei de la 0. Începuturile sunt intimidante. Pentru mine Braşov este un test pe care nu am de gând să îl pic. Ce optimist sună.          Sunt curioasă de multe locuri şi lucruri, dar fiind prea timidă să întreb, rămân pe loc şi îmi folosesc doar imaginaţia. Pentru un moment o să îndrăznesc!          Toţi sunt străini. EU sunt un străin între ei şi totuşi când mă plimb singură pe străzile ale căror nume nu le cunosc, mă simt ca acasă. Rătăcesc pe acasă şi mă caut, poate într-o zi la ora 18:10, întorcându-mă de la ultimul curs, mă voi reunii cu mine. Echilibru.          E verde de la orice fereastră, curând auriu, matur. Mă voi sincroniza cu peisajul. Îi dau timp timpului. Sunt calmă în sfârşit!

          Inima pompa emoţie nu sânge, pupilele îmi erau extrem de dilatate, parcă emanam stres. Nu voiam să pleci deşi eu eram în grabă. Când ai deschis portiera credeam că bătăile inimii aveau să se audă mai tare decât muzica de la radio. M-ai privit şi ţi-ai luat la revedere, te priveam, cu un gol în ochi, în stomac şi în suflet, mi-am luat la revedere. Plecai şi hipnoza care m-a cuprins la începutul serii avea să se retragă şi trebuia să mă întorc la monotonia realităţii.            Am vrut să las privirea în jos, să te evit acum, să nu se vadă cât regret că trebuie să ne despărţim. Mi-ai atins obrazul. Am tresărit. Când buzele ni s-au atins nu a mai existat  nici stres, nici emoţie. Îţi simţeam doar vibraţia, te  simţeam atât de aproape şi nu voiam să îmi mai dai drumul niciodată.  Poate că ne ştim din altă viaţă sau eşti pur şi simplu un drog. 

          Azi am vorbit cu tine, mi-ai spus cât eşti de fericit cu ea, ţi-am spus cât sunt de bucuroasă pentru tine. Bucuroasă că te-ai regăsit, că te-ai cicatrizat.          Plouă afară şi m-am gândit că poate eu şi ploaia ne-am regăsit aici în acelaşi loc, aici unde mi-am dat seama cât mă făceai de fericită. M-am gândit că poate vrea să ne contopim amândouă, să ne ascundem una pe cealaltă, să îmi ascundă lacrimile. Bănuiam că vrea să mă răcorească, să te uit, să îmi treacă. Am în mine un foc care nu poate fi stins. Stau în ploaie de minute bune şi tot mă doare. O să îmi fie dor de locul ăsta, de acasă. Îmi e dor de tine.

         Habar nu ai ce ai făcut din mine.  M-am transformat într-o grenadă în timp ce am fost cu tine, am strâns atâtea în suflet, lucruri care mă înfiorau, care mă făceau să plâng până adormeam, lucruri care mă aruncau  la pământ când tu îmi întorceai iar spatele. Atârnam de tine cu dorinţe şi doruri dar tu nu mă vedeai şi mă stingeam puţin câte puţin. M-ai limitat, m-ai izolat între patru laturi ale vieţii mele  anxietatea, depresia, singurătatea şi disperarea. Eram disperată după iubirea ta, după timpul tău, după iluzia fericirii pe care mi-ai oferit-o la început când erai un dulce, dar tu te-ai topit pe parcurs, şi te-ai acrit.           Am văzut de la început o poezie în tine, pe care o recitam în fiecare minut când nu erai lângă mine. Treptat poezia a devenit şi mai melodioasă, te-am iubit “mai mult decât ieri şi mai puţin decât mâine”. Tu erai lumina mea, eu îţi eram doar umbră. La fel de sfioasă  m-am ...

“27 de ani. Atât de tânăr,atâta voinţă vedeam în tine. Atâta pasiune, şi totuşi aşa un suflet chinuit aveai. Nu ştiu cum de nu m-ai lăsat să te  ajut. N-ai vrut să mă aştepţi. Ştiu, ştiu că ai rezistat destul pe cont propriu în infernul care ţi-a fost dat. Când m-am născut eu, cerul avea culoarea ochilor tăi, soarele strălucea asemenea părului tău, copacii îmbrăcau cele mai frumoase haine verzi, culoarea ta preferată. Florile îmi închideau ochii şi-mi deschideau nările la parfumul care indiferent de anotimp mă făcea să mă gândesc la tine. Te asemănam glasului tatălui meu, zâmbetului mamei mele şi mâinii surorii mele care mă mângâia în pătuţul meu, cu frică, nu cumva să mă facă să plâng. Te-am ales dintre toate jucăriile, pernele şi decoraţiunile pe care le primeam. Te-am ales cu ale mele cunoştinţe limitate, dar cu dragoste, cu o pasiune pe care nimeni nu reuşea să o explice găsind-o la un copil de vârsta mea. Mai târziu când ţi-am învăţat numele, te strigam şi te căutam p...