Colorează-ţi viaţa altfel….fără droguri

“27 de ani. Atât de tânăr,atâta voinţă vedeam în tine. Atâta pasiune, şi totuşi aşa un suflet chinuit aveai. Nu ştiu cum de nu m-ai lăsat să te  ajut. N-ai vrut să mă aştepţi. Ştiu, ştiu că ai rezistat destul pe cont propriu în infernul care ţi-a fost dat.

Când m-am născut eu, cerul avea culoarea ochilor tăi, soarele strălucea asemenea părului tău, copacii îmbrăcau cele mai frumoase haine verzi, culoarea ta preferată. Florile îmi închideau ochii şi-mi deschideau nările la parfumul care indiferent de anotimp mă făcea să mă gândesc la tine.

Te asemănam glasului tatălui meu, zâmbetului mamei mele şi mâinii surorii mele care mă mângâia în pătuţul meu, cu frică, nu cumva să mă facă să plâng. Te-am ales dintre toate jucăriile, pernele şi decoraţiunile pe care le primeam. Te-am ales cu ale mele cunoştinţe limitate, dar cu dragoste, cu o pasiune pe care nimeni nu reuşea să o explice găsind-o la un copil de vârsta mea.

Mai târziu când ţi-am învăţat numele, te strigam şi te căutam pretutindeni. Am învăţat să mă enervez, să suspin şi să duc dorul pentru că te aşteptam seară de seară în poartă să te întorci, mă enervam când auzeam că o să mai întârzi şi suspinam regretul ce-l resimţeam.

Am crescut, uşor-uşor şi nu te-am putut uita. Căutam imaginea ta în toţi băieţii din şcoală. Erai fratele a cărei voce o auzeam, a cărei prezenţă o resimţeam dar pe care niciodată nu reuşeam să-l văd. Mereu plecai prea devreme dimineaţa, după cum spunea mama, şi mereu veneai seara târziu, când eu obosită şi tristă, dormeam, aşa cum spunea tata.

Când am fost destul de mare, am început să te imit. Nu-ţi mai strigam numele, nu te mai aşteptam. Mă gândeam la tine, vorbeam cu tine, te simţeam aproape, dar ca să te pot vedea te-am recreeat în imaginea mea. Nu puteam fi tu, dar puteam arăta ca tine, nu aşa cum te-ai descris, dar cum te voiam eu, cum te ştiam eu, cum erai cu mine.

Când te-am cunoscut, te ştiam deja de-o viaţă. Te puteam vedea, te-ai întors la mine. Aveam jumătate din vârsta ta când am aflat ce erai cu adevărat. Mi-ai bântuit visele, dorinţele şi stilul de viaţă. Aparent, la propriu. Pentru că aflam cu sfială cum reprezentai doar o pasiune a tatălui meu, pe care mi-o transmisese. Ai murit în 1994, 5 aprilie, te-ai sinucis mult prea dezorientat ,datorită supradozei de heroină, să-ţi dai seama de soţia şi copilul pe care îi lăsai înspăimântaţi singuri, în al tău trecut.

Ce zbucium ţi-a pus arma în mână, ce gând te-a făcut să apeşi trăgaciul?

Am început să urasc drogurile, ştiam ce sunt, ce-ţi provoacă. Dar moartea ta? Nu puteam accepta existenţa acelor substanţe. Te-au orbit mişeleşte şi mi te-au luat.

Mi-ai ghidat întreaga copilarie prin muzica ta. Mi-ai inspirat alegerile, mi-ai format personalitatea şi cele mai bune deprinderi. Te-am idolatrizat fără să ştiu informaţii biografice, să-ţi ştiu identitatea. Te-am iubit prin muzica ta, pentru că ea era şi prezenţa  şi vocea şi imaginea ta. Muzica mi te-a dat aşa cum te-am cunoscut.

Înainte de a-ţi forma astfel de obiceiuri nesănătoase sau să decizi că vrei să consumi substanţe halucinogene pe care le găseşti deschizătoare de drumuri, gândeşte-te la consecinţe, la cum ceea ce consumi tu îi va afecta şi pe cei din jurul tău. Laşi zeci de persoane să-ţi plângă în spate pentru simplul motiv că îţi tratezi suferinţa interioară. De fapt singurul leac pentru nefericire, depresie sau desprindere de sine este iubirea. Lasă-te iubit, apropie-te de ceea ce ne face umani. Pentru că ce găseşti tu in droguri creează monştri.

Îţi căutai inspiraţia? Îţi creeai arta? Toată inspiraţia de care ai nevoie se află în jurul tău. Eşti destul de bun, eşti cel mai bun şi asta pentru că eşti unic, eşti singura fiinţă vie care poate gândi,aşa că învaţă să gândeşti pozitiv nu te lasa doborât de prima adiere de vânt. Găseşte-ţi echilibrul şi colorează-ţi viaţa, de data asta făra droguri!”

Asta ţi-aş fi spus de-ai mai fi rămas…Kurt Cobain o personalitate care a trăit o viaţă chinuitoare datorită dependenţei de droguri. Şi-a destabilizat sănătatea, şi viaţa de familie. Drogurile l-au adus în punctul în care nici arta sa, nici dragostea nu mai reprezentau interese. A ales să-şi trăiască viaţa în ceaţa drogurilor. A lăsat reci milioane de oameni, eu sunt unul dintre ei, cu dependeţa sa. După două incidente cu supradoză de heroină din care a reuşit să fie salvat la timp, Kurt Cobain şi-a administrat dinnou în 1994 o supradoză după care îndurerat şi patetic şi-a luat adio de la viaţă. S-a sinucis!

Alege să iubeşti viaţa! Dă-ţi o şansă, aşteaptă să descoperi toate potenţialele oportunităţi, toate uriaşele porţi care ţi se vor deschide. Nu alege stări temporare, trăieşte curat şi vei reuşi să atingi Nirvana!

....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Mi-am amintit de lucrarea pe care am scris-o prin 2015 pentru un concurs. Melancolie!