Postări

Se afișează postări din martie, 2020

Ziua 2

Imagine
Aseară am dormit în partea ta de pat în timp ce tu erai cel mai probabil acasă, cu ea. Mi-am dat seama de toate ultima dată când ai fost aici, când tot căutai motive să pleci. Și ai găsit așa de ușor cu ce să pleci deși când venea vorba de venit mereu spuneai că nu sunt soluții. Bănuiesc că te-ai obișnuit să tot pleci, ești deja expert fiind a patra oară. Da, am fost aici de fiecare dată, prostuța de mine. Cred totuși că știi și să te întorci dar doar la ea. De fiecare dată când te schimbi, devi distant, indiferent, neatent la detalii pe care în mod normal le-ai fi observat, îmi dau seama că iar vorbești cu ea și că o să apară în peisaj. Norocul tău pe care te-ai tot bazat a fost faptul că între noi mereu s-au întins 120 de km de drum național. Așa că nu aș fi putut afla, ți-ai zis tu. Dar eu simțeam. Inima mereu a știut.

Ziua 1

Imagine
Și eu ce ar trebui să fac de acum? Cum să mă trezesc dimineața fără tine în pat? Singurul mod în care pot face asta este să nu dorm. Nu vreau să privesc în primele raze de lumină adâncitura din saltea unde trebuia să fii tu, ar fi prea dureros. Ne-am luptat cap în cap ca doi berbeci zevzeci rănindu-ne orgoliile și astupându-ne inimile care urlau după un sărut. Te-am făcut să vrei să pleci și apoi te-am și lăsat dându-ți doar confirmări stupide la ceea ce tu credeai deja deși nu era adevărat, dar ce rost avea să mă mai apăr.