Cât mai vrei să.... ?
După tot du-te vino-ul ăsta am ajuns să mă maturizez puţin, am învăţat să disting răul de bine, să mă descurc fără să mai implic oameni dragi mie, să las copilăriile deoparte, să nu mai rănesc ce iubesc, să ajut şi eu, să plec când nu mai sunt bine-venită. Cel mai bine am exersat "mulţumesc"-ul şi "îmi pare rău"-ul. Toţi aţi spus că din orgoliu am tăcut când de fapt o făceam din ruşine. Nu mi-a arătat nimeni până acum ce trebuie să fac când greşesc. Ca orice alt copil descurajat şi dezorientat, am băgat bărbia în piept şi am plecat înghiţind toate părerile de rău şi sentimentele amestecate. Mi-a fost ruşine să recunosc că am greşit şi să recunosc ce simţeam pentru că m-am temut de eşec, de respingere. Nu am avut curajul să fiu om. Cunoscând atâtea persoane în ultimul an, am realizat cât de înselatoare sunt aparenţele şi cât rău îţi pot face oamenii care pretind că te cunosc doare pentru că ţi-au dat add pe Facebook. Cuvintele provoacă ...